Ieri am storcosit ultimele picaturi din sticluta cu parfumul meu preferat. Si m-a lovit: ce bine miroase…De cand nu i-am apreciat aroma! Mi-am adus aminte cum l-am descoperit, in ce minunate clipe m-am imbibat in el, cat de fericit am fost intaiasi data cand am putut sa mi-l permit. Mi-am dat seama ca nu l-am mai apreciat la adevarata lui valoare atata timp cat inca mai era acolo, in sticluta. L-am resimtit cu maxima intensitate doar atunci cand si-a dat obstescul sfarsit, fix pe gatul meu.
Si m-am intrebat oare de ce apreciem mai mult si mai mult anumite lucruri doar atunci cand ele se termina.
Sosetele alea negre cu linii verzi le-am iubit cel mai mult in ziua in care mi-a iesit degetul mare prin ele.
Intotdeaunta in ultima zi de vacanta marea e mai albastra ca in prima zi. Nisipul mai fin si soarele mai cald.
Ii imbratisezi pe ai tai atunci cand pleci de langa ei. Si nu-i imbratisezi in fiecare zi. Pentru ca sunt acolo, tu esti acolo, si ti se pare ca e suficient.
Hartia igienica are brusc valoarea aurului atunci cand intinzi mana spre sul si vezi ca sulul e doar un carton. Eheeee, de ce nu ai privit-o cu recunostinta cand se revarsa valuri-valuri?! Acum ce te faci?!
Bluza aia primita Craciunul trecut am privit-o cu alti ochi atunci cand mi-a intrat la apa. As fi purtat-o mai departe chiar si asa, pana la buric. Pana atunci o purtam cu neatentie. Acum o pastrez in dulap ca mi-e prea drag de ea ca sa o arunc.
Vechea masina - si prima mea masina - am mangaiat-o pentru prima oara atunci cand m-am despartit de ea. Pana atunci am bagat-o in toate gropile posibile si imposibile. Si cand bubuia din toate incheieturile si dadea sa-i sara volanul de traumatizat ce era spuneam doar “e o masina, da-o in gura ma-sii…”
Prietenii ti-i sicanezi atunci cand sunt mereu langa tine. Le mai gresesti. Si nu le arati tot timpul ca le esti prieten adevarat. Cand pleaca ti-ai dori sa le cioplesti cate o statuie in fiecare zi.
Ploaia o iubesti atunci cand nu mai cade. Cand cade o injuri si vrei sa fie soare. Munca te oboseste, te streseaza, colegii te enerveaza. Cum ti-ai dori sa arati ce poti si ca iubesti ce faci atunci cand scaunul ti se clatina…
Vocea lui Florian Pittis m-a lovit pana in strafundul sufletului la ultimul lui concert. Mi-am dat seama ca pana atunci nu am stiu sa-l ascult. Pana atunci spusesem doar o data sau de doua ori “da, are voce buna…” Dar niciodata nu m-a lasat mut, cu gandurile mele care-mi spuneau “vocea asta nu-i de aici, nu-i de pe pamant”.
Si gandul asta mi-a venit pe cand Florian Pittis canta pentru ultima oara melodia “Sfarsitul nu-i aici”. A murit peste doar cateva zile.
Poate ar trebui sa ma bucur mai mult de lucrurile pe care le am atunci cand le am. Poate le voi da un bobarnac prietenos sosetelor pe care le voi lua azi la munca. Ii voi trage smecher cu ochiul sulului de hartie igienica atunci cand inca e baban si grasut. Imi pup nevasta chiar daca inca doarme si nu va afla niciodata ca am pupat-o azi, in somn. Ii sun pe ai mei sa vad ce mai fac ei azi, duminica, si sa le spun ca abia astept sa ajung saptamana viitoare sa-i vad. Si da, ma bucur foarte mult ca azi, duminica, lucrez. Si fac ce-mi place. Si poate luni imi iau parfumul meu preferat. Pentru ca, nu-i asa, sfarsitul nu-i aici.
Simt
Acum 5 ani
Postări
